money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Turcia asigură că susţine în continuare proiectele energetice de care este interesată şi România

Publicat la 07.10.2011, 17:52:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Turcia asigură că susţine în continuare proiectele energetice de care este interesată şi România

La rândul său, Cristian Diaconescu a salutat rolul Turciei în susținerea proiectelor care vizează construirea de noi coridoare energetice.

Vicepreședintele Senatului României, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit vineri după-amiază cu delegația Turciei la Adunarea Parlamentară NATO, care se desfășoară la București, în perioada 7 - 10 octombrie 2011.
Cu Turcia, ţară care capătă o voce tot mai importantă în regiune în contextul "primăverii arabe", România are multe interese comune, inclusiv în privinţa unor proiecte energetice şi în apărarea antirachetă. Ankara a acceptat să găzduiască pe teritoriul său un radar din cadrul scutului american antirachetă în aceeaşi zi în care SUA şi România semnau la Washington acordul pentru amplasarea interceptorilor la Deveselu.

România a propus Ankarei încheierea unui parteneriat strategic, care s-ar putea materializa, potrivit părţii turce, odată cu o preconizată vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Ankara.

Vicepreședintele Senatului, Cristian Diaconescu, a subliniat, vineri, la întâlnirea cu delegaţia turcă, importanţa Parteneriatului Strategic în zona Mării Negre, parteneriat pe care atât România, cât și Turcia îl consideră esențial în menținerea echilibrului și securității din zonă noastră. De asemenea, Cristian Diaconescu a amintit, în cadrul întâlnirii, elementele de parteneriat comun la care cele două state au un rol esențial, anume scutul antirachetă. Oficialul român a dat asigurări că România susține în continuare Turcia în procesul de aderare la Uniunea Europeană,  confirmând astfel că țara noastră rămâne un partener de nădejde al Turciei în Europa.

La rândul sau, Ali Riza Alaboyun, șeful delegației turce, a confirmat excelentele relații parlamentare bilaterale și a asigurat partea romană că Turcia susține în continuare proiectele energetice în legătură cu care țara noastră și-a manifestat interesul, informează un comunicat de la biroul vicepreşedintelui Senatului.

De asemenea, oaspeții turci și-au reiterat disponibilitatea de cooperare și implicarea totală în proiectele de securitate din regiunea Mării Negre.

În ceea ce privește discriminarea la nivel european, conducătorul delegației, Ali Riza Alaboyun, a susținut faptul că această ar putea fi abordată că o problemă comună a Turciei și României în spațiul comunitar.

Turcia are dubii în privinţa demarării cablului submarin Constanţa-Istanbul, au declarat la începutul lunii trecute, pentru NewsIn, surse apropiate proiectului, care au arătat că dificultăţile cu partea turcă pe această temă persistă, în pofida faptului că studiul de fezabilitate a fost finalizat. "Proiectul este de importanţă strategică nu numai pentru România, ci şi pentru Turcia. Este în interesul Turciei să fie cât mai interconectată la sistemele UE şi interconexiunea Constanţa-Istanbul are tocmai acest rol, de a lega şi mai puternic Turcia la Europa. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, dar există unele dificultăţi. Nu înţelegem dacă sunt de comunicare, de înţelegere cu partea turcă. Practic, cred că în perioada următoare va fi necesar să înţelegem mai bine de ce partea turcă, care este principalul beneficiar al acestui cablu, are dubii privind proiectul", au afirmat sursele menţionate. Potrivit aceloraşi surse, se va putea trece la etapele următoare în acest proiect în momentul în care partea turcă acceptă studiul de fezabilitate.

Ulterior, directorul general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, a declarat că se va deplasa în cursul lunii (septembrie - n.r.) în Turcia ca să discute cu conducerea companiei omoloage TEIAŞ, pentru a stabili dacă turcii mai sunt interesaţi de construcţia cablului electric submarin între Constanţa şi Istanbul. "Studiul de fezabilitate pentru acest proiect este deja făcut. Problema a fost că la turci au avut loc alegeri acum două luni şi s-au schimbat conducerile peste tot", a declarat directorul general al transportatorului naţional de electricitate.

Pe de altă parte, Financial Times a scris recent că British Petroleum intenţionează să construiască un gazoduct cu lungimea de 1.300 de kilometri, ce ar urma să aducă gaz din Azerbaidjan în Europa, via Bulgaria şi România. Proiectul este un concurent nou în cursa de construcţie a unei rute de livrare a gazului din zona caspică în Europa, ce vizează reducerea dependenţei de gazul rus, scria Financial Times.

Vicepreşedintele Senatului, Cristian Diaconescu, a fost la sfârşitul lunii trecute în vizită în SUA şi a spus că partenerii americani îndeamnă România să se "gândească" şi la alte rute energetice decât proiectul Nabucco şi că în discuţiile pe care le-a avut în SUA i-a fost evocat gazoductul pe care urmează să-l construiască British Petroleum.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite