Un numar tot mai mare de cargouri si petroliere trec zilnic prin stramtoarea Bosfor transformand apele maritime din Istanbul intr-o "bomba care sta sa explodeze", a declarat ministrul turc al transporturilor, potrivit cotidianului The National din Emiratele Arabe Unite.

Pentru a reduce traficul si pericolul ca un petrolier sa explodeze in mijlocul unui oras de 12 milioane de oameni, expertii au gasit o noua solutie: saparea unui canal la est de Istanbul. "Trebuie stabilita o ruta alternativa, ca in cazul Canalului Suez. Exista mai multe alternative, dar proiectele trebuie aduse pe agenda", a declarat Resad Dogru, un parlamentar turc, care a cerut guvernului sa demareze procedurile in acest sens.

Explozia unui petrolier in stramtoarea Bosfor, lunga de 30 de kilometri si care desparte Istanbulul in partea europeana si cea asiatica si leaga Marea Neagra de Marea Marmara si de alte rute maritime internationale, este un scenariu de cosmar pentru toti locuitorii Istanbulului.

Bosforul, care are o latime de numai cateva sute de metri intre cele mai inguste maluri, este o ruta importanta de transport pentru petrolul si gazul din Rusia si regiunea Caspica. In noiembrie 1979, orasul a fost foarte aproape de o catastrofa, cand Independenta, un petrolier romanesc ce transporta 94.000 de tone de titei din Libia a intrat in coliziune cu un cargobot grecesc la intrarea sudica a Bosforului. Independenta a explodat, omorand 43 dintre cei 46 de membri ai echipajului. Vasul s-a scufundat in est, foarte aproape de partea asiatica a orasului, iar petrolul aprins a ajuns la mal din cauza vantului. Independenta a ars aproape o luna.

In prezent, pericolul pentru Istanbul este mult mai mare decat la momentul accidentului Independentei. Populatia orasului a crescut de la 2,7 milioane in 1979 la aproape 12 milioane in prezent, in timp ce si numarul vaselor a crescut in mod dramatic. In fiecare an, 56.000 de vase trec prin Bosfor, ceea ce inseamna 150 de vase pe zi, a declarat ministrul transporturilor, Binali Yildirim. Din numarul total de vase, aproximativ 10.000 sunt petroliere.

"Traficul pe Bosfor creste de multi ani. 145 de milioane de tone de petrol trec prin stramtoare in fiecare an", a mai spus ministrul. El sustine ca ministerul a luat deja masuri pentru a "preveni un accident care sa implice asemenea vase, care sunt ca niste bombe ce stau sa explodeze si care ar putea declansa o catastrofa in Istanbul". Ministrul sustine insa ca din partea celorlalte tari exista presiuni pentru cresterea si mai mare a traficului prin Bosfor.

Din moment ce Bosfor si Dardanele, care leaga Marea Marmara de Marea Egee, sunt cai navigabile internationale, Turcia are doar posibilitati limitate pentru a reglementa traficul prin acestea. In afara pericolului pe care il reprezinta traficul de petroliere pentru Istanbul, un alt motiv pentru a cauta o ruta ocolitoare este si costul generat de lungile perioade de asteptare pentru vasele care vor sa treaca prin stramtoare, a mai spus Dogru.

"Pentru companiile de transport maritim este foarte scump ca un vapor sa stea sa astepte", a mai spus acesta, atragand atentia ca aceste perioade de asteptare pot sa ajunga la zile sau chiar saptamani. O solutie ar fi construirea unei noi cai navigabile intre Marea Marmara si Marea Neagra. Potrivit planului prezentat de Necati Agiralioglu, profesor de hidrologie la Universitatea Tehnica din Istanbul, un canal ar putea fi construit pentru a lega Marmara de un lac din est si apoi se poate folosi un rau de pe partea cealalta a lacului pentru a ajunge la Marea Neagra. Un proiect similar a fost gandit de Imperiul Otoman in secolul al 16-lea pentru a transporta mai usor si mai eficient lemn din muntii Bolu catre Istanbul, dar nu a fost niciodata realizat.

Studii despre potentialul Lacului Sakarya drept ruta maritima au fost facute in anii '90, dar au fost abandonate dupa un cutremur devastator care a lovit regiunea in august 1999, omorand 20.000 de oameni. Ideea este acum din nou in centrul atentiei. "Pentru acest proiect de 140 de kilometri ar fi de ajuns 670 de milioane de dolari", a spus Agiralioglu, adaugand ca aceasta constructie ar putea fi terminata in cinci ani. Ministrul transporturilor a spus insa ca planul este doar in faza de proiect.

Perspectiva noului canal pentru petroliere a generat deja ingrijorare in regiunea vizata, criticii spunand ca autoritatile vor sa elimine un potential pericol pentru zonele bogate de pe malul Bosforului. Obiectivul proiectului ar fi "sa salveze vilele si palatele de pe Bosfor", a scris Ismet Cigit, editorialist la Ozgur Kocaeli, un contidian din Kocaeli, un oras care se afla aproape de ruta alternativa propusa pentru canal. Daca s-ar construi canalul, ar insemna "sfarsitul orasului Kocaeli", a mai scris Cigit, cerandu-le cititorilor sa se opuna proiectului.

Potrivit lui Dogru, exista si alte posibilitati de a lega Marea Marmara de Marea Neagra, care sa nu implice Kocaeli. Acesta a spus ca va urmari situatia foarte atent. Au existat mai multe proiecte de conducte care sa transporte petrolul din Marea Neagra in Marea Mediterana pe cale terestra. Dogru a aratat ca oricare ar fi posibilitatile, Turcia trebuie sa analizeze foarte serios modalitatile de a evita Bosforul. (NewsIn)