In mod traditional, dinspre Vest, Turcia pare a fi divizata intre o componenta seculara si una islamista. Un secularism mentinut sub amenintarea armatei, cea mai credibila institutie in sondajele de opinie. De cealalta parte, partide cu origini islamiste pun la indoiala, timid, tabuurile seculariste ale Turciei. In mod natural, optiunile europene s-ar indrepta catre tabara dintai. Dar, aici, secularismul european intra in conflict cu alta valoare promovata de UE: democratia. Inainte de ultimele alegeri din Turcia, Statul Major al Armatei a publicat un comunicat in care ameninta cu interventia armata, daca secularismul va fi pus in pericol de votul popular. Un gest deloc democratic, deloc european. In acelasi timp, partidul cu radacini islamiste AKP este la putere de cativa ani, a inceput negocierile de aderare la UE si le sustine cu incapatanare. Mare dilema.
Aceste reflectii mi-au fost prilejuite de doua articole recente, in doua publicatii foarte influente, ambele propunand o schimbare dramatica de perspectiva. In prestigioasa revista americana Foreign Affairs, Omer Taspinar propune Occidentului sa renunte la sprijinirea a ceea ce el numeste “aparatorii absoluti ai secularismului”. El numeste recenta victorie zdrobitoare a Partidului pentru Justitie si Dezvoltare (AKP) “mai putin o victorie a Islamului asupra secularismului, cat o victorie a unei Turcii noi, democratice, pro-capitaliste”. Fara sa se fi vorbit intre ei, in ultimul numar al revistei Europe` World (editata de think-tankul Friends of Europe din Bruxelles), Grenville Byford face un bilant dur al secularismului in Turcia, aratand ca establishmentul care si-a propus doar sa marginalizeze islamismul a esuat in a dezvolta economic si social tara.
Desigur, dilema ramane. Cele doua articole aduc o schimbare in dezbaterea occidentala: Vestul isi gaseste noi prieteni in Turcia.
