sursa foto: cnnturk.com
Explozia din Ankara s-a soldat cu 27 de răniţi, dintre care patru sunt în stare gravă, a anunţat televiziunea turcă TRT Haber.
Martori oculari citaţi de CNN au declarat anterior că o canistră de benzină în flăcări a fost aruncată pe un geam în stradă şi ar fi produs explozia înregistrată la Ankara. Pe de altă parte, postul de televiziune NTV afirmă că explozia s-a produs într-un microbuz aflat pe strada aglomerată şi cel puţin şase maşini şi o clădire au fost serios avariate.
Deflagraţia s-ar fi soldat, potrivit CNN, cu cel puţin doi morţi şi 10 răniţi, dintre care trei sunt în stare gravă. Victimele au fost duse la spitale din apropiere, iar poliţia a închis strada.
Explozia a avut lo în faţa biroului guvernatorului districtului Çankaya şi lângă o şcoală primară, dar şi lângă biroul premierului.
La faţa locului s-au deplasat vicepremierul şi şeful poliţiei din Ankara.
Poliţia nu exclude varianta unui atentat.
Agenţia de ştiri Cihan anunţă că o persoană a fost arestată.



