Ministrul a spus că Turcia a renunţat la cererea sa de a cumpăra 15% din gazul care va trece prin Nabucco, dar va avea în schimb dreptul de a lua o parte dintr-un volum de 15 miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă o jumătate din cantitatea de gaz proiectată să treacă prin Nabucco.
Un acord interguvernamental privind tranzitul va fi semnat luni la Ankara de către arhitecţii gazoductului Nabucco, proiect ce se bucură de sprijinul Uniunii Europene şi al Statelor Unite şi care are un rival în proiectul rus South Stream.
Acordul interguvernamental, care defineşte cadrul legal şi condiţiile de tranzit prin cele cinci ţări - Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria - va permite investitorilor să ceară credite pentru construcţia conductei şi companiilor energetice să semneze contracte pe termen lung cu consorţiul Nabucco, din care fac parte Transgaz (România), Bulgargaz (Bulgaria), OMV (Austria), Mol (Ungaria), Botaş (Turcia) şi RWE (Germania). Construcţia conductei de 3.300 km ar urma să înceapă în 2011, iar costul său este estimat la 7,9 miliarde de euro.
Acordul va fi semnat doar între guvernele celor cinci ţări de tranzit, dar la ceremonia de la Ankara vor participa şi reprezentanţi din Azerbaijan, Georgia, Turkmenistan, Egipt, precum şi preşedintele CE, Jose Manuel Barroso şi trimisul special al guvernului SUA în probleme de energie în Asia Centrală şi Caucaz - Richard Morningstar.
Turcia a blocat până recent acest acord interguvernamental, solicitând ca 15% din gazele transportate de Nabucco să revină pieţei interne turce. Turcia depinde în proporţie de 65% de importurile de gaz din Rusia. Garanţii privind securitatea aprovizionării cu gaze urmau să fie incluse în acord, însă fără procentajul vizat de turci.
În schimb, Turcia va beneficia de taxe de tranzit mai mari decât celelalte ţări prin care va trece conducta. "Acordul prevede principiul ca taxele să fie distribuite în funcţie de lungimea gazoductului pe teritoriul fiecărei ţări (...) Cum Turcia va avea aproape 2.000 dintre cei 3.300 de kilometri ai gazoductului, va primi 60% dintre taxe, adică între 400 şi 450 de milioane de euro pe an", a declarat un diplomat turc pentru AFP.
Turcia va avea acces la stocurile europene de gaz, în urma participării sale la proiectul Nabucco
Publicat la 12.07.2009, 08:52:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
