Statele Alabama, Florida, Louisiana, Mississippi şi Texas, aflate în regiunea Golfului Mexic, sunt zone în care turiştii au cheltuit, în 2008, peste 34 de miliarde de lei, susţinând 400.000 de locuri de muncă, arată studiul.
După scufundarea platformei exploatată de British Petroleum, turiştii au întors spatele regiunii. Numărul celor care vin în aceste zone este departe de cel înregistrat înaintea accidentului. Potrivit studiului, impactul unor astfel de catastrofe durează mult timp, iar pentru turişti persistă percepţia negativă. Spre exemplu, la New Orleans, lovit de uraganul Katrina, turismul a început revină la normal după trei ani.
Turismul din zona Golfului Mexic a fost grav afectat
Publicat la 23.07.2010, 07:28:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
