O posibilitate de relansare a turismului românesc ar putea fi atragerea unui număr cât mai mare de turişti străini. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism sfătuieşte hotelierii, dar şi agenţiile, să-şi construiască o strategie în acest sens.
Anastasiu spune că turiştii străini le-ar putea dubla profitul. Cei vizaţi sunt pensionarii europeni, care au şi timp şi bani la dispoziţie pentru a-şi petrece concediul în România. "Noi agenţiile de turism ne-am putea dubla cifra de afaceri netrimiţând români în România, ci trimiţând români în străinătate şi aducând străini în România. Am vrea să folosim toată capacitatea hotelieră, dacă se poate, numai pentru străini. În felul acesta, cei care facem şi incoming şi outgoing ne-am dubla cifra de afaceri. Străinii trebuie să fie ţinta noastră. Mă refer la acei mulţi pensionari din Germania şi Austria, care au timp şiu bani şi care nu sunt legaţi de sezon. Pensionarii noştri nu sunt aşa din păcate şi noi nu vom putea umple extrasezoanele şi weekend-urile cu ai noştri", a declarat Dragoş Anastasiu.
Acest tip de turişti poate fi adus în România, indiferent de sezon. "Avem milioane de pensionari cu bani în Europa şi ar trebui să îi aducem. La Bucureşti în weekend, pe litoral în mai şi în octombrie", consideră preşedintele ANAT.
Segmentul nu se compară ca dezvoltare cu turismul de business, în continuă creştere în ultimii ani, dar are mare potenţial. "Creşterea anul trecut a fost semnificativă, undeva la peste 25-30%. Business travel-ul este păe de parte businessul care s-a dezvoltat cel mai bine în ultimii ani, din păcate stăm mai prost la nivelul de leisure, la nivelul de turistr străin care vine să îşi petreacă concediul în România şi aici aici avem o stagnare", a mai spus Anastasiu.
Pensionarii europeni preferă în special produsele turistice precum circuitele, în Bucovina, în Maramureş, în Delta Dunării, pe litoral şi bineînţeles în Bucureşti. La modă sunt circuitele de 7-8 zile. Regiunea cu potenţial dar care nu sunt valorificate bine sunt litoralul, pretabil pentru turismul de masă. În plus, agenţiile ar trebui să conceapă programe speciale pentru lunile mai, iunie şi septembrie, precum şi pentru zilele din cursul săptămânii.
Turiştii străini ar putea dubla profitul agenţiilor româneşti
Publicat la 21.05.2008, 13:18:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
