ȚUȚUIANU, atacuri în rafală la adresa lui DRAGNEA
Publicat la 22.01.2019, 11:01:59
„Dragi prieteni,
În urmă cu 20 de ani m-am înscris în Partidul Social Democrat (PDSR la vremea respectivă), convins fiind că social-democrația modernă reprezintă opțiunea politică cea mai adecvată situației României. Partidul era în opoziție atunci, atât la nivel național, cât și județean.
Timp de peste două decenii, am fost un membru credincios al acestui partid, am muncit și am urcat treaptă cu treaptă, fără să ard etape și înțelegând asumarea fiecărui pas pe care l-am făcut. Din 2012, în calitate de președinte al Organizației Județene Dâmbovița, am câștigat TOATE bătăliile politice, aducând PSD Dâmbovița în primele 5 organizații din țară, recunoscută drept una modernă, energică și deschisă către societatea civilă, către oameni noi, de foarte bună calitate.
Partidul m-a răsplătit și am fost consilier județean, senator, președinte de Consiliu Județean, ministru. Am încercat să nu dezamăgesc și să confirm, prin prestația pe care am avut-o, încrederea primită. Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat alături de mine în acest răstimp."
Articolul integral pe ȘTIRI PE SURSE
Articole înrudite
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.



