În luna noiembrie a anului trecut, fostul Guvern a decis că taxa pe valoarea adăugată aferentă proiectelor UE va fi declarată, începând cu acest an, drept cheltuială eligibilă suportată din fonduri comunitare, decizie valabilă pentru toate contractele din cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale şi încheiate după 1 ianuarie 2012, scrie MEDIAFAX.
La acel moment, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a atenţionat că, atunci când TVA devine eligibilă dintr-un buget deja stabilit, dimensiunea programelor se micşorează şi numărul proiectelor susţinute din fonduri comunitare este redus, şi a arătat că sistemul ar putea fi modificat ulterior prin introducerea unor excepţii.
Pornind de la acelaşi considerent, respectiv al riscului ca pentru unele proiecte să nu mai poată fi asigurată întreaga finanţare, deoarece o parte din fondurile UE trebuie direcţionate către rambursarea TVA în loc să fie alocate lucrărilor efective, noul Cabinet a pregătit un act normativ prin care TVA va fi considerată din nou drept cheltuială neeligibilă pentru proiectele din Programul Operaţional Sectorial Transport. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX
TVA pentru lucrările din transporturi nu va mai fi plătit de UE. Cheltuielile vor fi acoperite de la buget
Publicat la 04.03.2012, 13:21:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
