UBS îşi împarte afacerile în trei divizii independente, pe fondul pierderilor înregistrate de bancă
Publicat la 12.08.2008, 08:47:21
UBS a înregistrat, in al doilea trimestru al anului, o nouă depreciere a activelor, de 5,1 miliarde dolari. De anul trecut, de la începutul crizei creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat din Statele Unite, activele UBS s-au depreciat cu 42,5 miliarde dolari, ceea ce a făcut ca banca elveţiană să fie una dintre cele mai expuse instituţii la nivel mondial.
Pierderile înregistrate de banca elveţiană, pentru al patrulea trimestru consecutiv, de 358 milioane franci elveţieni, sunt mult mai mari decât estimările analiştilor, care prevedeau în medie o pierdere netă de 187 milioane franci elveţieni. Banca "nu prevede pentru cel de-al doilea semestru o ameliorare a tendinţelor economice actuale şi a orientării pieţelor financiare", a subliniat UBS, într-un comunicat de presă.
În aceste condiţii, banca elveţiană a anunţat că îşi va împărţi activităţile în trei divizii autonome, fiecare cu o putere sporită şi cu responsabilităţi operaţionale mai mari. Banca va pune astfel capăt modelului bancar integrat, pus în pericol de criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
