Veselia nu va dura mult la cote euforice.
Azi dimineaţă, piaţa contractelor la termen (futures) bazate pe indicele S&P 500 a sărit cu 0,7% atingând cel mai bun nivel după iunie 2008. Pieţele europene cresc şi acum hrănite de efectul emoţional al ştirii.
„Pe lângă reacţia emoţională, pieţele au inclus şi efectul detensionării a preţurilor mărfurilor, chiar dacă durabilitatea corecţiei acestora rămâne discutabilă“, apreciază Claudiu Cazacu, analist la societatea de intermediere financiară X Trade Brokers România.
Pieţele de aur şi argint au înregistrat corecţii abrupte la aflarea veştii uniderii lui Bin Laden, ceea ce a bucurat pe speculatori pe acţiuni, pentru că aurul şi argintul dau tonul pe pieţele de mărfuri în general. „Scumpirea materiilor prime este unul dintre cei mai importanţi factori de îngrijorare care afectează piaţa de capital“, spune Claudiu Cazacu.
La rândul său, „dolarul american a primit o gură de oxigen, apreciindu-se cu 0,5% faţă de un coş format din şase valute majore, însă rămâne de văzut dacă este de ajuns pentru a opri o alunecare în apropierea minimelor istorice“, adaugă analistul de la X Trade Brokers.
Moartea lui Osama Bin Laden a crescut apetitul penmtru risc pe pieţe, cu toate că Guvernul (SUA, n.r.) a atras atenţia asupra unui alt risc, acela al violenţei anti-americane“, remarcă Philip Marey, analist Rabobank International, citat de Associated Press.
Pe piaţa aurului şi argintului reacţiile au fost spectaculoase.
„Argintul a pierdut peste 10% în mai putin de jumatate de ora, tragand in jos si pretul aurului. Metalele pretioase erau intr-o tendinta de recuperare cand vestea adusa de presedintele american a imprimat un nou impuls, de data aceasta mai modest, de scadere. Cumparatorii s-au regrupat in dimineata zilei de luni, si este posibil sa incerce un nou segment de apreciere inaintea datelor esentiale din piata fortei de munca americana de vineri“, explică Claudiu Cazacu
„ Doar cu câteva ore înaintea anunţului preşedintelui Obama privind lichidarea lui bin Laden, traderii pe argint au avut parte de palpitaţii. Creşterea puternică a solicitării de marjă pentru pozitiile futures (cu aproximativ 20%) a dus la închiderea forţată a unor poziţii speculative într-un context de lichiditate scazută, la începutul sesiunii asiatice“, adaugă analistul de la X Trade Brokers.
Marja este suma de bani pe care speculatorii trebuie s-o depună ca garanţie, pe pieţele futures. Lichiditatea este acea caracteristică a pieţei de a găsi uşor titlurile dorite atât la cumpărare cât şivânzare, respectiv contrapartea. Lichiditatea se măsoară cel mai simplu prin valoarea tranzacţiiilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.