Consiliul ucrainean de Securitate Naţională avertizează, într-o analiză publicată pe site-ul său, despre posibilitatea unui nou "război al gazului" iniţiat de Rusia "sub un pretext inventat de furt al gazului de către Ucraina". Experţii consideră că este puţin probabilă repetarea unui conflict similar cu cel de la începutul anului, însă Rusia va trebui să facă unele concesii, scrie, miercuri, publicaţia rusă Gazeta.
"Experţii străini estimează cu o mare probabilitate că Rusia va fi cea care nu va respecta prevederile contractului de tranzit şi se pregăteşte pentru reducerea livrărilor de gaz către consumatorii europeni sub un pretext inventat de furt al unor cantităţi de gaz de către Ucraina", se arată în documentul publicat pe site-ul Consiliului de Securitate, scrie cotidianul rus.
"Scopul acestor acţiuni este tendinţa Rusiei de a monopoliza definitiv căile de transport a resurselor energetice pe ruta Est-Vest şi să pună sub control politica UE", avertizează Consiliul de Securitate de la Kiev.
În ianuarie 2009, pe fondul divergenţelor energetice dintre Rusia şi Ucraina, timp de două săptămâni au fost întrerupte livrările de gaz rusesc către consumatorii europeni.
"Întârzierile legate de achitarea cantităţilor de gaz (...) pot face Ucraina vinovată de abaterile de la regimul de livrare a gazului către Europa în faţa consumatorilor europeni, ceea ce poate determina Ucraina să semneze acordul interguvernamental în domeniul energetic în condiţii foarte apropiate de cele propuse de Rusia. În consecinţă, peste trei sau cinci ani întreprinderile aflate în proprietatea statului, inclusiv sistemul de transport al gazului, ar putea trece sub control străin, în primul rând al Rusiei, în contul amenzilor", potrivit documentului Consiliului de Securitate de la Kiev.
Expertul rus de la FINAM, Aleksandr Eremin, consideră că este puţin probabilă repetarea unui nou conflict energetic. Consiliul ucrainean de Securitate este mai degrabă afiliat preşedintelui şi nu premierului, iar preşedintele Viktor Iuşcenko avertizează de mult timp despre posibilitatea unui nou conflict energetic, spune el, citat de Gazeta.
"Negocierile, cel mai probabil, se vor desfăşura cu premierul Iulia Timoşenko, care are o atitudine mai pozitivă. (...). În acelaşi timp, consideră expertul, Rusia va fi nevoită să facă unele concesii. Spre exemplu, să accepte micşorarea volumului de gaz livrat Ucrainei, aşa cum cere Kievul, de la 50 miliarde de metri cubi la 30 miliarde metri cubi. Aceasta este principala concesie. Există însă condiţii pe care Gazprom-ul nu le va accepta. De exemplu, preţul de cumpărare a gazului şi preţul de tranzit", a încheiat el, potrivit cotidianului.
Şi directorul Institutului de Strategii Globale de la Kiev, Vadim Karasev, este convins că un nou conflict energetic nu se va repeta, întrucât Ucraina a înmagazinat suficiente cantităţi de gaz în depozitele sale subterane. "Iar Consiliul de Securitate Naţională se referă mai degrabă la posibilitatea obţinerii de către Rusia a sistemului de transportare a gazului. Iar dacă va fi realizat South Stream şi Nord Stream, Europa se va 'trezi într-un inel' de transporare a gazului", consideră Karasev.
"Oricum, în prezent există deja un război, dar este mai puţin vizibil, nu întâmplător multe dintre declaraţiile electorale ale candidaţilor înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţaile se referă la acest subiect", a mai spus expertul.