Kievul a declarat joi că orice demers al statelor est-europene de a prelungi unilateral restricţiile asupra importurilor de produse alimentare din Ucraina după data de 15 septembrie, când expiră dispensa dată de UE, ar fi ilegal şi ar afecta interesele economice comune. Ucraina a mulţumit, în schimb Bulgariei, care, spre deosebire de Polonia şi Ungaria, a anunţat joi că nu va mai impune astfel de limitări.
În mai, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea-soarelui din Ucraina, condiţia fiind să nu împiedice tranzitul către alte ţări. Măsura, care expiră la 15 septembrie, a fost decisă pentru a-i proteja pe agricultorii locali, care au atribuit acestor importuri prăbuşirea preţurilor pe piaţa internă din cauza supraofertei.
Spre deosebire de Polonia, Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia privind importurile de cereale ucrainene dincolo de data de expirare a acesteia, 15 septembrie. Sofia "nu susţine" o prelungire a restricţiilor, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului bulgar, adoptate - la iniţiativa guvernului proeuropean - cu o largă majoritate (124 de voturi pentru din 197 de deputaţi prezenţi). Textul citează "solidaritatea cu Ucraina" şi necesitatea de a "garanta securitatea alimentară mondială".
Joi, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că este recunoscător Bulgariei pentru că nu a prelungit restricţiile asupra exporturilor agricole ucrainene. "Bulgaria dă un exemplu de solidaritate adevărată", a scrie el pe platforma socială X.





