"Au fost făcuţi paşi importanţi", a declarat şefa delegaţiei FMI în Ucraina, Ceylon Pazarbasioglu, după o întrunire cu preşedintele ucrainian Viktor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko.
Pazarbasioglu consideră că există "o cooperare foarte bună între structuri guvernamentale diferite", menită să pună la punct un "acord cu privire la program" între oficialii de la Kiev şi FMI. De asemenea, delegata a subliniat importanţa unor legături strânse între liderii ucrainieni, ale căror relaţii sunt marcate de conflicte.
"Pentru noi este foarte importantă existenţa unei unităţi politice pentru administrarea acestei situaţii dificile", a mai spus oficialul.
"Sperăm ca, între 10 şi 20 mai, consiliul director al FMI să decidă în favoarea acordării Ucrainei a celei de-a doua tranşe a împrumutului", suspendat în februarie anul acesta, a declarat, la rândul său, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale, Olexandre Chlapak.

