Părţile au început negocieri pentru stabilirea preţului exact. Analiştii consideră că s-ar putea ajunge până la 180 de dolari pentru 1000 de metri cubi, în a adoua jumătate a lui 2008. Tendinţa creşterii preţurilor ameninţă şi Europa de vest, dar şi România.
Ucraina si Gazprom negociază la New York preţul gazelor naturale pentru 2008. Conform declaraţiilor de vineri ale preşedintelui Consiliului de Administraţie al Gazprom, Alexander Medvedev, Ucraina va plăti un preţ mai mare pentru gazul importat din Rusia. Analiştii estimează că preţul gazelor naturale ar putea creşte de la 100 de dolari pe mia de metri cubi, cât a fost în 2007, la 160 de dolari, în prima jumătate a lui 2008, şi până la 180 de dolari în a doua jumătate.
Negocierile dintre Gazprom şi Ucraina au loc după cele dintre compania rusă şi Turkmenistan, principalul furnizor de gaze al Rusiei. Ca urmare a acestor negocieri, Rusia va cumpăra gazul turkmen cu 130 de dolari pe mia de metrii cubi începând din 2008, şi 150 de dolari din a doua jumătate a anului.
Uzbekistan-ul, al doilea mare furnizor de gaze pentru Gazprom, şi-a manifestat intenţia de a urma exemplul Turkmenistanului, iar analiştii apreciază că Rusia va accepta o creştere a preţului gazelor şi din partea acestei ţări. Efectele se vor vedea şi în Europa de vest: Gazprom a anunţat că are de gând să crească preţul de la 250 până la 350 chiar 400 de dolari pe mia de metri cubi.
Economia Ucrainei este serios ameninţată de perspectiva măririi costului gazului: la un preţ de 160 de dolari pe mia de metri cubi, valoarea importurilor de gaze ale Ucrainei va creşte cu circa 1,65 de miliarde dolari, până la aproximativ 8,8 miliarde. La un preţ de peste 200 de dolari, efortul financiar ar fi mult prea mare pentru a mai putea fi susţinut, apreciază oficialii ucrainieni.
În această avalanşă a scumpirilor, vremuri grele îi aşteaptă şi pe români: importăm, anual, circa şase miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia. Conform datelor oficiale, în trimestrul patru al acestui an, Romania cumpără de la Gazprom gaze la un pret de 315 dolari pe mia de metrii cubi.
Ucraina va plăti mai mult pentru gazul importat din Rusia
Publicat la 03.12.2007, 11:42:51
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
