"După cum se ştie, patru bărbaţi l-au interpelat pe Asztalos Csaba pe stradă, săptămâna trecută, ameninţându-l şi adresându-i cuvinte jignitoare. Preşedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminării a depus o plângere la Poliţie împotriva unor făptaşi necunoscuţi. Uniunea Democrată Maghiară din România are încredere că Poliţia va începe în curând cercetările în acest caz şi că făptuitorii vor fi identificaţi şi traşi la răspundere. Uniunea consideră că ceea ce i s-a întâmplat lui Asztalos Csaba este de neîngăduit şi inacceptabil şi îşi exprimă totodată deplina solidaritatea cu el", se arată într-un comunicat al UDM semnat de preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.
În acelaşi timp, UDMR consideră "extrem de îngrijorătoare" atmosfera "tot mai antimaghiară" creată în ultima vreme de fanii de fotbal huligani. "De aceea, Uniunea adresează un apel tuturor actanţilor politici, rugându-i să facă declaraţii înţelepte, echilibrate, şi să îndemne insistent la convieţuire paşnică", se mai arată în comunicatul citat.
Primul-ministru Victor Ponta a condamnat public duminică actele de violenţă la adresa preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, cerând investigarea cazului. "Orice act de intimidare, violenţă, rasism sau discriminare este condamnabil şi inacceptabil. În calitate de stat membru al Uniunii Europene şi de semnatară a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, România nu tolerează declaraţii şi manifestări ce aduc atingere nu doar drepturilor cetăţeneşti, ci şi demnităţii şi valorilor umane", a subliniat Victor Ponta.
Preşedintele CNCD a fost atacat pe 10 octombrie, în centrul Capitalei, de un grup format din patru persoane. Acest atac a avut loc la doar câteva zile după exprimarea unor poziţii publice ale instituţiei pe care o reprezintă Csaba Asztalos privitor la derapajele rasiste înregistrate din partea Clubului de Fotbal Steaua.
Pe 9 octombrie, finanţatorul Clubului Steaua, George Becali, l-a calificat pe Csaba Asztalos ca fiind "nebunul acela de la Consiliul Naţional de la Combaterea Discriminării" care instrumentează cazuri de discriminare şi rasism pentru a prejudicia Clubul Steaua.
De asemenea, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, l-a acuzat public pe reprezentantul CNCD de învrăjbirea românilor împotriva maghiarilor, cerând sancţionarea acestuia.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.