Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat, miercuri, că panoul cu inscripţia "SIC – Terra Siculorum” (Ţinut Secuiesc), amplasat, în noiembrie, în faţa Prefecturii Covasna, a fost transferat în curtea sediului Uniunii.
Tamas a afirmat că amplasarea panoului în faţa Prefecturii reprezentase un semn de protest faţă de deciziile şi comportamentul fostului prefect al judeţului Codrin Munteanu.
"Am mutat panoul în curtea sediului UDMR. Vântul puternic din ultimele zile a deteriorat baza construcţiei, dar este, în primul rând, un gest faţă de Guvern şi faţă de noul reprezentant al Guvernului. Sperăm că acest gest pozitiv din partea noastră va avea şi un răspuns pe măsură", a spus Tamas.
În 5 noiembrie 2012, la iniţiativa UDMR Covasna, a fost amplasat în faţa sediului Prefecturii din centrul municipiului Sfântu Gheorghe un panou de 12 metri pătraţi cu inscripţia "SIC - Terra Siculorum", varianta în limba latină a denumirii "Ţinutul Secuiesc".





