Subiectul trebuie redeschis într-un moment mai favorabil, când se poate ajunge la un compromis între formaţiunile politice, deşi UDMR susţine în continuare necesitatea unei astfel de reorganizări, susţin surse din coaliţia de guvernare.
De altfel, într-o emisiune la TVR Info, chiar Kelemen Hunor vorbise despre "punerea în paranteză a subiectului" şi reluarea lui mai târziu, având în vedere că prioritatea este stabilitatea politică a României.
Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României la consultări, marţi. pe 21 iunie. Temele de discuţie sunt revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă a teritoriului României. Reprezentanţii Uniunii Social Liberale sunt invitaţi la ora 14.00, iar reprezentanţii Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România, Uniunii Naţionale pentru Progresul României şi Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale la ora 16.00. Fiecare delegaţie poate fi alcătuită din 5 persoane.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.