Ministrul Turismului, Elena Udrea, a precizat că, în prezent, legea tichetelor de vacanţă este în dezbatere în Parlament.
Asociaţia Agenţiilor de Turism (ANAT) a solicitat, în aprilie, eliminarea limitei de 10% pentru comision, având divergenţe cu emitenţii de tichete privind împărţirea acestuia.
Reprezentanţii ANAT au declarat, joi, că agenţiile de turism nu acceptă tichete de vacanţă, deoarece partea care ar reveni agenţiilor din comisionul de 10% este prea mică. "La agenţiile de turism nu sunt acceptate tichete de vacanţă. De altfel, nici angajatorii nu au comandat tichete, fiind preocupaţi de reducerea costurilor pe o perioadă de criză, chiar dacă aceste tichete nu sunt purtătoare de impozit", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele ANAT, Corina Martin.
Potrivit vicepreşedintelui ANAT, Alin Burcea, doar agenţiile care au rulaj mare au putut impune ca partea de comision a emitenţilor de tichete să se reducă la 2,5-3,5%.
Reprezentanţii ANAT declarau în mai că agenţiile de turism nu îşi pot permite să obţină doar 1-2% din comisionul de 10% pentru tichetele de vacanţă.
"Din 10%, cât este comisionul pentru tichetele de vacanţă, nu ne putem permite să pierdem un procent mare. Emitenţii de tichete au cerut chiar 7-8% din comision. Nicio agenţie de turism nu poate opera cu doar 1-2% din acest comision", declara în mai preşedintele ANAT, Corina Martin