'În 2011 am avut o creştere pe primele trei trimestre de 17% a numărului de turişti şi credem că se va meţine cifra şi la finalul lunii decembrie, mai ales având în vedere aglomeraţia din staţiuni de la sfârşitul anului. Va fi o creştere considerabilă la finalul anului 2011, atât ca număr de turişti cât şi ca încasări. A fost posibil pentru că s-a acumulat activitatea de trei ani a acestui minister, s-a acumulat activitatea dumneavoastră (reprezentanţii industriei din turism paticipanţi la Consiliul Consultativ - n.r.), care, chiar dacă munceaţi cel puţin la fel de mult, nu aveaţi un minister al turismului. Deci şi rezultatele muncii dumneavoastră şi al parteneriatului nostru se adună atunci când vorbim de rezultate', a afirmat Elena Udrea.
Oficialul MDRT a amintit de recordurile înregistrate de sărbători, pe Valea Prahovei, în special în Poiana Braşov.



