"Este o diferenţă majoră între ce face clasa politică legat de turism şi ce fac oamenii care chiar au activitate de turism şi sunt legaţi de acest domeniu. Este o diferenţă uriaşă între această atitudine electorală, politicianistă în care spunem să sunt unii – PSD, PNL – care spun că n-ar fi nevoie de un minister al turismului, şi ce spun oamenii din turism, că sunt eu ministru sau va fi altcineva”, a afirmat Elena Udrea, sâmbătă, la Tuşnad.
Ministrul consideră că, până când se crează cadrul legislativ şi încep să vină investiţiile şi până când România se reaşează pe harta internaţională a turismului, este nevoie de un minister al Turismului. După aceasta, spune Elena Udrea, când lucrurile vor merge bine şi nu va mai fi nevoie de intervenţia statului pentru a aduce investiţii şi investitori în turism şi când nu va mai fi nevoie ca statul să intervină pentru a promova România, lucrurile vor fi mai simple şi atunci va fi suficient un secretar de stat sau o agenţie.
"Până atunci, cu resursele pe care le are România şi cu dezastrul pe care-l trăieşte în turism, obligatoriu trebuie să existe un reprezentant al turismului cu puteri egale în Guvern ca şi ceilalţi miniştri”, a mai spus Udrea.
Ministrul Elena Udrea se află într-o vizită în judeţele Harghita şi Covasna, unde se întâlneşte cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din localităţile Borsec, Tuşnad şi din oraşul Covasna.
La invitaţia autorităţilor publice locale din oraşul Covasna, ministrul Turismului va participa sâmbătă la ceremonia de aşezare a primei cărămizi la temelia construcţiei Centrului de Informare Turistică şi la evenimentele organizate cu prilejul "Zilelor Oraşului Covasna".
Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, sâmbătă, la Şcoala de Vară tinerilor social-democraţi, că îşi cere scuze tinerilor pentru că a acceptat să se înfiinţeze Ministerul Turismului şi că a acceptat ca acest minister să fie gestionat de "Regina Salvamarilor".
"Vreau să vă cerem iertare că am acceptat să se înfiinţeze Ministerul Turismului şi că am acceptat, spun exact, că am acceptat ca acest minister să fie gestionat de Regina Salvamarilor - chiar o spun cu bună credinţă şi cu admiraţie. Singura acţiune care mi-a rămas în minte este că stătea cu fluierul în gură şi număra chiloţii salvamarilor", le-a spus Dragena tinerilor social-democraţi.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la şcoala de vară a TSD, că el a fost cel care a propus înfiinţarea Ministerului Turismului şi denumirea tuturor celorlalte ministere, dar că nu a fost şi cel care a stabilit titularii acestor portofolii.
Afirmaţiile lui Mircea Geoană au fost făcute în contextul în care antevorbitorul său, ministrul Constantin Niţă, a spus că nu este nevoie de un minister al turismului câtă vreme nu există "un produs turistic adevărat".
"Pe vremuri ministerul ( n.r. cel pe care îl conduce, Ministrul pentru IMM-uri) se ocupa şi de turism, acum turismul s-a dus în altă parte şi aici într-adevăr că trebuie să facem o promovare a turismului", a spus ironic Niţă. "Înainte de a fi politicieni trebuie să fiţi profesionişti, să ştiţi carte, să ştiţi meserie, pentru că nici Parlamentul şi Guvernul nu sunt nici saloane de modă, nici saloane de frumuseţe. Acolo trebuie să aplici ceea ce ai învăţat la şcoală, dacă ştii, dacă nu ştii, improvizezi. De aceea în România există foarte multă improvizaţie şi ca să fiu mai clar în România nu se poate face turism până nu ai un produs turistic adevărat- drumuri, aeroporturi, căi ferate, şcoli, profesionişti. În momentul când ai acest lucru faci o campanie de promovare, chestiile astea se învaţă la facultatea de ştiinţe economice", a continuat ministrul.
La finalul intervenţiei lui Niţă, liderul TSD, Nicolae Bănicioiu a încercat o glumă la adresa afirmaţiilor ministrului: "Nu ştiu de ce v-au luat Turismul şi l-au dat în altă parte".
Pe de altă parte Mircea Geoană, a explicat că el este responsabil pentru existenţa Ministrului Turismului, fiind cel care, în Coaliţie, a stabilit toate titulaturile şi ministerele. "Absolut tot ce este astăzi structură guvernamentală ca titulatură şi ca ministere a fost ceea ce am propus eu. Da, minister cu minister ceea ce s-a propus, am considerat că este un lucru bun să avem turismul chiar cu un minister mic, dar care să reprezinte într-adevăr un catalizator", a spus Geoană.