money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

Udrea ia cazinoul de la Constanţa

Publicat la 24.08.2011, 11:08:04

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Udrea ia cazinoul de la Constanţa
Urmărește money.ro pe Google News

Hotărârea a fost votată în unanimitate de consilieri, care au pus însă o serie de condiţii MDRT. Astfel, potrivit articolului adoptat, Consiliul Local Municipal Constanţa cere MDRT ca preluarea efectivă a Cazinoului să se facă în termen de trei luni, iar începerea lucrărilor de reabilitare să înceapă în termen de cel mult un an şi trei luni începând de miercuri, 24 august a.c.

"Am venit în întâmpinare (a cererii MDRT de preluare a Cazinoului, n.r.). În trei luni de zile emiteţi o hotarâre de guvern ca să-l preluaţi, dacă nu emiteţi înseamnă că sunteţi neserioşi, iar într-un an de zile de când l-aţi preluat începeţi reparaţiile. Dacă nu începeţi reparaţiile, atunci revine şi o să facem ce ştim noi, adică o să-l vindem ca să-l repare investitorii", a declarat după şedinţa de consiliul primarul Constanţei, Radu Mazăre. După reparaţii, cazinoul va reveni administraţiei locale, care intenţionează să îl închirieze unei firme care să îi redea obiectivul iniţial, acela de cazinou. De asemenea, clădirea va adăposti restaurante şi baruri.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite