"Aş vrea să dau o explicaţie legată de programul săli de sport care suscită atâtea comentarii în ultima perioadă, din păcate nedocumentate. Ministerul acesta, care este al investiţiilor şi ar trebui să ofere componenta aceea de relansare economică în această perioadă, are şi programul <construire săli de sport>, un program care datează din 2002, un program de succes – s-au construit 890 de săli de sport până acum – care din păcate, datorită crizei, a fost regândit încă de la începutul acestui an. Acest program înseamnă astăzi doar continuarea lucrărilor la 80 de săli de sport care au fost contractate anul trecut. Nu pentru că nu-l consider important, ci pentru că nu sunt bani pentru a lucra la cele 160 de săli de sport începute şi la cele 2000 de solicitări pe care le avem din partea autorităţilor publice locale", a explicat Udrea.
Ea a mai adăugat că la o sală de sport lucrează în medie 45 de angajaţi, iar din preţul unei săli de sport salariile înseamnă 11%, iar impozitele şi taxele - 9%.
Opoziţia, dar şi reprezentanţi ai media şi ai societăţii civile, au criticat, în ultima perioadă, modalitatea de folosire a banilor publici în programul de construire de săli de sport.
Citeşte şi Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport. UPDATE: Ministerul Dezvoltării spune că nu a cheltuit decât 7 milioane
Udrea: În prezent, se continuă lucrările la doar 80 de săli de sport contractate în 2009
Publicat la 24.05.2010, 07:42:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 9 octombrie: Dow Jones atinge vârful dinaintea prăbușirii
Actualitate
Citatul zilei, 9 octombrie 2026: Piața îți testează convingerile, nu inteligența

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
