Peste 130 de deputaţi au semnat o petiţie în favoarea creării unui impozit asupra averii celor foarte bogaţi la scară internaţională pentru a participa „la tranziţia ecologică şi socială”, relatează AFP.
„Ceea ce am reuşit să realizăm pentru multinaţionale, trebuie să facem acum pentru marile averi”, scriu, într-un articol publicat în Le Monde, Aurore Lalucq (grupul S&D din PE, stânga) şi economistul Gabriel Zucman, printre iniţiatorii acestei campanii.
„Propunerea noastră este simplă: instaurarea unui impozit progresiv asupra averii celor foarte bogaţi la scară internaţională pentru a reduce inegalităţile, participând în acelaşi timp la investiţiile necesare tranziţiei ecologice şi sociale”, explică eurodeputata şi economistul, expert recunoscut în evaziune fiscală şi taxarea veniturilor mari.
Autorii menţionează ideea unui impozit de 1,5% începând de la o avere de 50 de milioane de dolari, afirmând însă că nivelul exact al impozitului ar trebui să fie decis „colectiv şi democratic”.





