Comisia Europeană a sancţionat, marţi, un cartel intercontinental de producători de instalaţii electrice, cu cea mai dură amendă aplicată de executivul UE până în prezent, de 750,7 milioane de euro (977 milioane de dolari) pentru fixarea unui preţ unic, informează Reuters.
Peste jumătate din amendă, respectiv 396,6 milioane de euro, a fost îndrepată către Siemens, din cauza importanţei companiei şi rolului acesteia de lider al cartelului. O serie de companii europene şi japoneze au împărţit restul.
Siemens, ale cărei acţiuni s-au depreciat pe fondul acestei veşti, a anunţat că va face apel pe lângă tribunalele Uniunii Europene.
"Amenzile sunt complet exagerate şi nu putem înţelege cum a ajuns Comisia la astfel de sume", a declarat preşedintele filialei pentru transmisia şi distribuţia curentului a Siemens, Udo Niehage.


