money.ro
Piețe financiaremoney.ro

UE ameninţă Elveţia, în cazul în care nu îşi deschide piaţa muncii pentru români şi bulgari

Publicat la 13.12.2008, 14:44:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
UE ameninţă Elveţia, în cazul în care nu îşi deschide piaţa muncii pentru români şi bulgari

"UE are 27 de membri, aşa cum Elveţia are 26 de cantoane. Ce vrem să spunem este că nu e loc pentru speculaţii sau amânări. În caz de respingere la referendum, primul pachet de acorduri bilaterale va fi anulat", a explicat ambasadorul UE în Elveţia, Michael Reiterer, într-un interviu acordat cotidisnului La Tribune de la Geneva. "Este de ajuns să se înţeleagă acest lucru: clauza ghilotinei va fi aplicată automat, la şase luni după ce Elveţia va informa UE despre respingerea prin referendum" a exinderii acordurilor cu UE de liberă circulaţie pe piaţa muncii la România şi Bulgaria.

Elveţienii, care abia au intrat în spaţiul Schnegen, în care controalele de identitate la frontieră sunt suspendate, trebuie să se pronunţe prin referendum în 8 februarie, cu privire la prelungirea acordurilor de liberă circulaţie pe piaţa muncii semnate în 2000 cu UE, cu ocazia extinderii lor la Bulgaria şi România. În cazul unui rezultat negativ, UE a avertizat deja că şi aderarea Elveţiei la spaţiul Schengen va fi pusă sub semnul întrebării.

Bruxelles-ul intensifică presiunile asupra Bernei, în condiţiile în care preşedintele Confederaţiei Pascal Couchepin, ministrul de finanţe Hans-Rudolf Merz şi ministrul de justiţie Eveline Widmer-Schlumpf sunt aşteptaţi luni de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Baroso.

Ambasadoruşl UE s-a declarat totuşi optimist în ceea ce priveşte rezultatul referendumului. Până în prezent, elveţienii au validat întotdeauna cooperarea cu UE, primul lor partener economic.

Diplomatul european a refuzat să comenteze revenirea, miercuri, a dreptei populiste, xenofobe şi antieuropene în Gvern. În schimb, ambasadorul UE a reiterat că temerea de un aflux de imigranţi în urma deschiderii pieţei muncii este nejustificată. "Este fals (...), companiile au avut mult de câştigat" de pe urma acordurilor, a insistat el, adăugând că pe timp de criză, numărul muncitorilor străini care vor veni va fi mult mai mic.

NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite