Şeful diplomaţiei slovene, ţară ce deţine în prezent preşedinţia a Uniunii Europene, a declarat că documentul deschide Serbiei porţile Uniunii. Forul comunitar nu a propus însă Belgradului un acord de pre-aderare, din cauza opoziţiei Olandei, care face presiuni pentru predarea criminalilor sârbi de război Tribunalului Penal Internaţional de la Haga.
Celelalte state comunitare ar fi fost dispuse să propună un astfel de acord, pentru a-i da o mână de ajutor actualului preşedinte sârb, pro-europeanul Boris Tadic, aflat în cursa pentru un nou mandat. Cancelariile occidentale au anunţat că oferta ar putea fi retrasă dacă scrutinul este câştigat de rivalul lui Tadic, ultra-naţionalistul Tomislav Nikolici.
UE deschide porţile pentru Serbia
Publicat la 29.01.2008, 06:17:36
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
