"Ne aşteptăm la o cerere destul de puternică. Rămâne de văzut dacă va fi la fel de ridicată ca în ianuarie", menţionează BNP Paribas, una dintre băncile care intermediază emisiunea.
UE a lansat la începutul lunii ianuarie o primă emisiune destinată finanţării programului de ajutor destinat Irlandei.
În luna noiembrie a anului trecut, autorităţile irlandeze au convenit cu UE şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) un program de ajutor de 85 de miliarde de euro, alocarea fondurile fiind eşalonată pe parcursul a mai multor ani.
Până la sfârşitul acestui an sunt aşteptate încă două sau trei emisuni de obligaţiuni ale UE, prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate Financiară, o facilitate de 60 de miliarde de euro destinată sprijinirii statelor cu probleme ale balanţei de plăţi şi care foloseşte drept garanţie bugetul anual al UE.
Mecanismul este folosit şi pentru acordarea de asistenţă unor state membre precum România, Ungaria sau Letonia, care primesc ajutor prin acorduri de împrumut cu FMI şi UE.
România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. UE contribuie cu 5 miliarde de euro la pachetul de împrumut, din care a virat deja 3,65 miliarde de euro. România ar urma să primească ultima tranşă, de 1,35 miliarde de euro, la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprile.
UE emite obligaţiuni pentru finanţarea împrumuturilor acordate României şi Irlandei
Publicat la 17.03.2011, 11:52:57
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
