Producătorii auto europeni vor trebui să reducă cu 18% emisiile de dioxid de carbon ale autoturismelor noi, în următorii şase ani, potrivit unei înţelegeri la care s-a ajuns luni în cadrul UE, în urma unui lung conflict între organizaţiile ecologiste şi reprezentanţii industriei auto.
Hotărârea a fost criticată, însă, de reprezentanţii organizaţiilor de mediu, care consideră că măsura avantajează marii producători auto europeni, subminând în acelaşi timp eforturile Uniunii Europene de a conduce lupta împotriva schimbărilor climatice globale.





