UE, îngrijorată de colectarea datelor utilizatorilor Windows 10
Publicat la 21.02.2017, 16:08:32
Oficialii UE în domeniul protecţiei datelor au trimis Microsoft o scrisoare în care afirmă că rămân „îngrijoraţi de nivelul de protecţie a datelor personale”, potrivit unei copii a documentului publicată marţi de autoritatea de reglementare olandeză.
Autorităţile de reglementare din şapte state UE sunt îngrijorate că chiar şi după schimbările anunţate Microsoft nu respectă reglementările fundamentale privind dreptul la viaţa privată.
Compania americană riscă să primească amenzi separate din partea instituţiilor de reglementare europene, dacă acestea vor constata că modul în care foloseşte datele utilizatorilor prin intermediul Windows 10 încalcă legile naţionale în domeniu.
Instituţiile de reglementare, ai căror reprezentanţi se ntâlnesc lunar, au trimis pe 15 februarie o scrisoare directorului general al Microsoft, Satya Nadella, şi directorului pentru confidenţialitatea datelor, Brendon Lynch.
Microsoft „ascultă cu atenţie comentariile din partea autorităţilor de reglementare europene şi va continua să colaboreze cu agenţiile de protecţie a datelor”, se arată într-un comunicat de marţi al companiei.
Companiile americane din sectorul tehnologiei, între care Google şi Facebook, au întâmpinat tot mai multe bariere din partea instituţiilor europene care vor să reducă procesarea neautorizată a datelor personale ale oamenilor.
O nouă lege europeană care va intra în vigoare în mai 2018 va da autorităţilor de reglementare naţionale dreptul de a amenda companiile cu până la 4% din vânzările anuale.
Agenţiile de protecţie a datelor din Olanda, Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania, Ungaria şi Slovacia colaborează în investigarea Microsfot, a anunţat marţi autoritatea olandeză.
Sursa: News.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Tech
Numărul roboților care lucrează în fabrici a depășit 5 milioane de unități. China controlează aproape 60% din noile instalări

Tech
România investește 60 de milioane de euro în AI. Avertismentul Cyberint

Tech
A început războiul ochelarilor inteligenți, gadgetul care vrea să înlocuiască telefonul. Piața a explodat. AI, camere și marea întrebare- când suntem filmați fără să știm?

Tech
România deschide prima „fabrică” de inteligență artificială în 2027. Investiții de zeci de milioane de euro!

Tech
