UE lansează o nouă monedă comemorativă de 2 euro
Publicat la 25.02.2008, 15:19:04
Noul design al monedei comemorative de 2 Euro a fost votat online de 41,48 % din cele peste 141.650 de persoane care au accesat site-ul. Acestea au avut de ales între cinci variante. Designul câştigător a fost creat de George Stamatopoulos, care este unul dintre sculptorii cu care colaborează banca Centrală a Greciei.
Votul pentru noua monedă a fost deschis începând cu data de 31 ianuarie şi s-a încheiat pe 22 februarie.
Este pentru a doua oară când ţările Uniunii emit, împreună, o monedă comemorativă, prima oară fiind în 2007 cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Monedele de acest gen au întotdeauna valoarea de 2 Euro şi sunt destinate circulaţiei pe întreg teritoriul Uniunii. Odată cu emiterea noii monede comemorative, în ianuarie 2009, se apreciază că vor fi puse în circulaţie peste 90 de milioane de noi monede.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
