„Mâna invizibilă a lui Adam Smith s-a dovedit a fi o utopie“, a spus preşedintele CEES, Mario Sepi, comentând criza financiară ce a afectat din plin şi statele membre ale Uniunii. John Monks, secretarul general al Confederaţiei Europene a Sindicatelor, a subliniat esenţa acestei crize: „Băncile şi-au asumat în trecut riscuri mari şi au pierdut. Acum, cel mai mare risc este că băncile nu vor să îşi mai asume nici un fel de risc şi se blochează piaţa financiară“.
Întrebat despre situaţia din România, unde nu numai că băncile acordă credite din ce în ce mai greu, dar au şi mărit dobânzile, Monks a spus că este de neconceput.
De altfel, pe tot parcursul conferinţei, băncile comerciale au fost principala ţintă a nemulţumirilor exprimate de participanţi. Nevoia unor reglementări dure la nivel european, dar şi a unor programe de investiţii care să depăşească durata unui ciclu electoral au fost măsurile propuse pentru ieşirea din criză. Citeşte mai departe pe Cotidianul.ro
UE va impune noi reguli băncilor
Publicat la 26.01.2009, 16:27:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
