Profitul grupului Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul american Warren Buffett, a crescut în trimestrul al treilea cu 28%, la 5 miliarde de dolari, datorită companiilor de transporturi feroviare şi producţie de energie deţinute de grup, conform Bloomberg.
Operatorul feroviar Burlington Northern Santa Fe şi producătorul de energie MidAmerican Energy Holdings, care fac parte din grupul de companii controlat de Buffett, au contribuit cu un total de 1,46 miliarde de dolari (40%) la profitul Berkshire, potrivit datelor anunţate de compania americană.
Cele două companii au generat cel puţin 30% din profitul anual al grupului începând din anul 2010, când Buffett a preluat Burlington.





