money.ro
Actualitatemoney.ro

Ultimul tren pe piata asigurarilor

Publicat la 23.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ultimul tren pe piata asigurarilor

Patru jucatori isi impart in prezent piata asigurarilor generale din Romania, iar marii asiguratori mondiali incearca sa-si gaseasca al cincilea loc in acest grup. Impreuna, jucatorii mari vor detine aproximativ doua treimi din piata si mizeaza pe perspective de crestere galopanta a afacerii. Dupa ce numai anul trecut piata a crescut cu 33%, asiguratorii se asteapta la o marire de inca sase ori pe termen lung. Aceste asteptari fac ca si preturile platite sa ajunga la niveluri-record, cu un raport de pana la doi la unu intre valoarea achizitiei si cea a primelor brute subscrise.

Febra achizitiilor a facut ca ultimul an sa consemneze o schimbare aproape completa a pietei din punctul de vedere al actionariatului, cu doi lideri noi dintre cei trei de pe podium. Insa piata a ramas in urma din punctul de vedere al integrarii afacerii si a portofoliului de produse.

Deja, in cazul liderului asistam la “corectii” din punctul de vedere al participatiilor. Vienna Insurance Group a decis vanzarea Unita, impreuna cu subsidiara Agras, pentru a nu avea probleme cu Consiliul Concurentei din cauza concentrarii de cota de piata, dar si pentru ca aceasta companie este cea mai putin performanta din portofoliu. VIG va ramane in continuare lider de piata, cu o cota in scadere de la 37% la 30%. Vor ramane in portofoliul grupului companiile Omniasig, Asirom si BCR Asigurari.

In timp ce VIG este lider la cota de piata cumulata, cea mai mare societate de asigurari individuala ramane Allianz-Tiriac, cu o cota de 17%. Grupul a anuntat ca incearca sa se dezvolte organic, cu pastrarea marjelor de profitabilitate, insa nu exclude categoric o eventuala achizitie. In schimb, proaspatul ocupant al locului al treilea, Groupama, a ajuns la aceasta pozitie exclusiv prin achizitii, pornind de la zero. Asiguratorul francez a cumparat BT Asigurari si Asiban pentru 100, respectiv 350 milioane de euro, la care se adauga operatiunile OTP Garancia, companie pe care a cumparat-o cu totul la nivel international. Un alt jucator agresiv pe piata achizitiilor este Generali, care a cumparat ARDAF pentru 78 milioane de euro si care a licitat si la vanzarea Asiban. In schimb, cel mai mare outsider este grupul francez AXA, care nu a reusit sa preia Asiban, insa spera sa intre pe piata romaneasca prin intermediul Unita. Printre numele vehiculate ca potentiali nou-intrati se mai numara Eureko, Aegon si Munich RE. Pe piata este prezenta deja Uniqa, insa aceasta a preluat unul dintre jucatorii mici - Astra.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite