Potrivit unui comunicat de presă, proiectul 'Dezvoltarea capacităţii de cercetare în domeniul fumatului în România' este finanţat de Fundaţia Fogarty şi Institutele Naţionale de Sănătate din SUA, iar cercetările vor fi coordonate de investigatorul principal, Kristie L. Foley, împreună cu prof. Balazs Peter de la Universitatea Semmelweis din Budapesta, care implementează un proiect similar în Ungaria.
'Prevalenţa mare a fumatului activ şi pasiv în România, numărul foarte mare de ţigări fumate zilnic, numărul mare de încercări de renunţare la fumat cu o rată scăzută de succes a acestor încercări, toate împreună justifică extinderea şi urgentarea activităţilor de cercetare privind tabagismul. Proiectul este unul complex şi cuprinde multiple arii de cercetare: investigarea fumatului la copiii şi adolescenţii din ciclul şcolar gimnazial şi liceal, în rândul tinerilor din instituţiile de asistenţă socială, la femeile gravide şi la pacienţii cu boli cardiovasculare; evaluarea eficienţei diverselor metode de prevenire şi de încetare a fumatului, analiza impactului macro şi micro economic al tabagismului şi nu în ultimul rând monitorizarea poluării cauzate de fumat în cele mai frecventate spaţii publice', a precizat profesorul Abram Zoltan.



