money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Un actionar de la Cocor a cerut renuntarea la procesul cu SIF Transilvania

Publicat la 06.06.2007, 12:11:57

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un actionar de la Cocor a cerut renuntarea la procesul cu SIF Transilvania
Urmărește money.ro pe Google News

Broadhurts Investments Limited a cerut Consiliului de Administraţie Cocor să renunţe la contestarea majorării de capital de la SIF Transilvania. Propunerea a fost respinsă de Consiliul de Administraţie de la societatea Cocor cu 4 voturi împotrivă, şi 3 abţineri. S-au abţinut de la vot administratorii Dan Cristian Bărbulescu, Daniel Cristian Beşliu şi Cristina Oprea.

Cocor SA a contestat în instanţă hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor din 27 aprilie de la SIF Transilvania referitoare la majorarea de capital social. În contestaţia depusă la Tribunalul Braşov, societatea Cocor SA susţine că AGA de la SIF Transilvania nu a fost legal constituită deoarece nu s-a întrunit cvorumul legal prevăzut de actul constitutiv al societăţii, iar majorarea trebuia făcută doar prin ofertă publică de acţiuni, pe baza unui prospect aprobat de CNVM.

SIF Transilvania consideră că motivele invocate de acţionarul Cocor SA care a cerut anularea deciziei de majorare de capital constituie o încercare de manipulare a pieţei. Conducerea SIF Transilvania a anunţat că motivele invocate de reclamant arată o necunoaştere a actelor normative care guvernează activitatea emitentului şi a actelor constitutive ale societăţii SIF 3. Primul termen în acest proces a fost stabilit pe 13 iunie 2007.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite