money.ro
Actualitatemoney.ro

Un al treilea summit G20 este prevăzut în septembrie la New York, anunţă Sarkozy

Publicat la 02.04.2009, 18:36:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un al treilea summit G20 este prevăzut în septembrie la New York, anunţă Sarkozy

Un al treilea summit G20 va avea loc în septembrie la New York, imediat după Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, a anunţat joi la Londra preşedintele francez Nicolas Sarkozy la încheierea reuniunii liderilor din economiile de vârf şi emergente, transmite AFP.

"Am decis, pe de altă parte - eu sunt cel care l-a propus şi propunerea a fost acceptată - ca al treilea summit G20 să aibă loc după Adunarea Generală sau în timpul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, în septembrie, la New York", a declarat Sarkozy într-o conferinţă de presă.

"Primul summit G20 (stabileşte) principiile, la Washington, al doilea summit G20 operaţionalitatea, iar al treilea summit G20 evaluarea", a explicat preşedintele francez. "Cred că suntem de acord cu toţii că G20 trebuie să continue cel puţin cât timp există criza", a continuat Sarkozy. "Are oare vocaţia să se permanentizeze? N-aş paria, dar trebuie să continue cel puţin pe durata crizei", a conchis şeful statului francez.(NewsIn)

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite