După ce trei persoane au sfârșit de dimineață, la Mamaia, o a patra și-a pierdut viața la Costinești, când a ieșit să înoate noaptea în apele învolburate ale mării.
Pentru familiile acestora, minivacanța de Sfânta Maria s-a transformat într-o tragedie. Valurile mari și curenţii puternici nu le-au dat nicio șansă să scape.
Luni noapte, un tânăr a dispărut în largul mării, în dreptul clubului nautic din Costineşti. Au pornit în căutarea lui patru scafandri, dar fără succes, întunericul zădărnicindu-le demersul. În această dimineață, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit.
„Pe noi ne-a chemat, că eram vreo trei angajaţi de la plajă. Ne-a chemat fata de la bar, ne-a spus că se îneacă un băiat. Când ne-am dus acolo, era în larg, era noapte, era după balizele acelea ale salvamarilor şi l-am văzut de vreo trei ori că a ridicat mâna şi după nu l-am mai văzut. Erau doi băieţi şi două fete. Au intrat amândoi băieţii, unul a ieşit şi celălat tot s-a dus”, a povestit un martor.



