Într-un an de tranzacţionare, acţiunile companiei de utilităţi au o creştere de peste 2,5 ori peste preţul din ofertă, şi de 88,6% faţă de prima zi de tranzacţionare.
Exact în urmă cu un an, Transelectrica intra pentru prima dată în ringul bursier. A fost una dintre cele mai vânate acţiuni de pe Bursă, cu o suprasubscriere de 845% pentru acţiunile destinate învestitorilor mari şi de 363% pentru acţiunile investitorilor de retail şi a mişcat sume de peste 220 milioane euro.
Actiunile companiei au fost scoase la vanzare prin oferta publica initiala primara. Astfel, a fost lansat în piaţă un pachet de 7,33 milioane de actiuni, la un pret de 16,8 lei pe titlu. De atunci, acţiunile Transelectrica au urcat de 2,5 ori, până la valoarea de 43 de lei, preţ la care au închis şedinţa precedentă.
Compania Transelectrica este controlata de Ministerul Economiei cu o participatie de 76,5%, Fondul Proprietatea are 13,5%, in timp ce un pachet de 10% din actiuni este detinut de aproape 5 mii de investitori. Pachetul de acţiuni Transelectrica de pe BVB va creşte la finele anului cu încă 5%, după ce Ministerul Economiei a decis să-i despăgubească pe foştii proprietari cu titluri Transelectrica.
Aceştia nu vor putea vinde acţiunile până anul viitor. Astfel, Ministerul economiei îşi va diminua ponderea în acţionariat la 71,5%.
Un an de prezenţă în ringul bursier pentru Transelectrica
Publicat la 29.08.2007, 08:11:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
