“Extinderea datei limita le va acorda autoritatilor bulgare si romane timp suplimentar pentru a se asigura ca aceste probleme sunt gestionate corect”, a anuntat CE, citata de NewsIn. CE a decis sa suspende platile SAPARD in urma unei misiuni de audit, care a avut loc in prima jumatate a lunii iunie si care a constatat deficiente in sistemul de control legat de autorizarea platilor catre beneficiarii finali. Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a reluat, la 3 octombrie, platile catre 600 de beneficiari ai programului SAPARD, plati care s-au ridicat la 72 mil. euro, dupa ce a primit confirmarea din partea Fondului National din cadrul Ministerului Finantelor pentru reluarea platilor. Termenul-limita de depunere a cererilor de plata pentru proiectele SAPARD a expirat la 31 octombrie, iar APDRP trebuia sa prezinte deconturile finale pana la 15 noiembrie, pentru ca proiectele sa fie rambursate din bugetul comunitar. Confruntati cu un numar mare de proiecte, reprezentantii APDRP au anuntat, la sfarsitul lunii noiembrie 2006, ca au solicitat CE prelungirea cu doi ani a termenului de efectuare a platilor, fiind in imposibilitatea de a finaliza platile aferente anului 2004. Regula programului SAPARD spune ca platile aferente anumitor proiecte trebuie facute in maximum doi ani de la contractarea acestora. In cazul Sofiei, CE a decis, in luna iulie, sa inghete 141 mil. euro, din cauza gestionarii defectuoase.
Un an prelungire la SAPARD
Publicat la 03.12.2008, 00:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
