La începutul acestei săptămâni, unii dintre utilizatorii ChatGPT au observat că în propriul cont apar informaţii şi discuţii care nu le aparţin. Pentru a investiga şi rezolva problema, OpenAI a blocat pentru o mare parte a zilei de luni accesul la chatbot.
Acum, compania vine să explice ce s-a întâmplat şi ce date au fost de fapt expuse.
A fost o problemă cu cache-ul, explică cei de la OpenAI. Instrumentul open-source folosit, Redis, ajungea să returneze datele altei cereri decât cea originală atunci când una dintre cereri era anulată înainte de a fi completată.
Dincolo de bug-ul din Redis, o mare problemă a venit dintr-o configurare greşită făcută de OpenAI propriilor servere, care a declanşat un val de cereri anulate de Redis.


