O scriitoare olandeză de origine română, Mira Feticu, afirmă că găsit unul dintre tablourile furate în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam după ce în urmă cu zece zile a primit o scrisoare care conţinea date despre locul în care este ascunsă lucrarea, conform presei olandeze. Ea a relatat că a găsit pânza, care pare a fi Cap de arlechin, a lui Picasso, şi că a predat-o Ambasadei Olandei la Bucureşti, ea fiind şi audiată la Poliţie încă de sâmbătă seară, scrie News.ro.
Feticu, care este autoarea unui roman intitulat Tascha inspirat din furtul a şapte tablouri din muzeul Kunsthal comis de nişte români în 2012, romanul fiind publicat în 2015, a declarat telefonic pentru www.nrc.nl că în urmă cu zece zile a primit o scrisoare anonimă în limba română în care i se ofereau indicaţii pentru a găsi tabloul.



