Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, acuzat de procurorii DIICOT că se număra printre liderii grupării conduse de Tică Gheară, a fost implicat în decembrie 2012 şi într-un furt care a vizat depozitul firmei casei de modă Armani din Verona, de unde au dispărut 1.400 de costume, reprezentând colecţia de toamnă-iarnă pentru anul 2013, evaluate la două milioane de euro.
O lună mai târziu, după ce costumele au fost trimise în România prin intermediul unor firme de curierat rapid, hoţii au fost identificaţi de poliţiştii români ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT.
Printre suspecţi s-a numărat şi Lucian Ghiuri, care, în cadrul grupării, avea rolul de a plasa costumele, al căror preţ ajungea şi la 2.000 de euro bucata pe piaţa neagră din România.
"Furtul a avut loc într-un timp extrem de scurt, suspecţii reuşind, cu ingeniozitate, să anihileze sistemele de securitate şi paza depozitului. După comiterea furtului, bunurile au fost trimise, de membri grupării din Italia, prin intermediul unei firme de curierat, sub formă de colete cu o greutate totală de aproximativ 1.300 kg, în 7 transporturi diferite, în ţară, pentru a fi depozitate şi plasate pe pieţele din România, dar şi din străinătate. Coletele erau destinate membrilor reţelei aflaţi în ţară", arăta Poliţia Română în 28 ianuarie. Din cele 1.416 costume furate au fost recuperate de autorităţile române 1.378 şi restituite ulterior firmei italiene.
Procurorii şi poliţiştii au descins joi la 85 de adrese din Bucureşti şi 16 judeţe, fiind vizate 70 de persoane care ar fi falsificat carduri şi ar fi retras ilegal două milioane de euro din mai multe state, simultan având loc percheziţii în Germania, Marea Britanie, SUA şi Republica Dominicană.
Percheziţiile au avut loc în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea, Vrancea, Braşov, Constanţa, Olt, Sălaj, Cluj, Suceava, Brăila, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Satu Mare, la locuinţele membrilor unor grupuri infracţionale organizate transfrontaliere.
Potrivit procurorilor, grupările infracţionale sunt constituite din peste o sută de persoane, iar liderii au fost identificaţi ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, în vârstă de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, şi Relu Şerban, de 57 de ani.
"În fapt, se reţine că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecţionat aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria", a precizat DIICOT.
Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania şi Nepal.


