Chiar si atunci cand face un serviciu util, acest Congres reuseste sa para urat si rau intentionat. A fost varsat atat de mult sange, atata fiere a curs pe Colina Capitoliului, incat niciun lucru bun nu ramane nepatat.
Programul de Stat al Asigurarilor de Sanatate pentru Copii (SCHIP) s-a dovedit timp de zece ani a fi un succes. Initial a fost produsul unui consens al celor doua partide, adoptat de un Congres Republican si semnat de presedintele Bill Clinton, si a fost una din ultimele realizari interne, inainte ca Monica si febra demiterii sa puna stapanire pe Washington.
E timpul pentru reinnoire, anul acesta, dar programul a devenit un mar al discordiei. Presedintele Bush l-a subfinantat, pentru ca cei 4,8 miliarde dolari pe care i-a propus pentru urmatorii cinci ani nu vor finanta nici macar asigurarile pentru cei deja inclusi in program.
Dar, in timp ce Comisia de Finante a Senatului a propus cresterea sumei la 35 de miliarde dolari - finantata din taxe mai mari pentru tutun - Bush a amenintat cu veto si a crescut miza retorica sustinand ca masura este un pas spre "asigurari se sanatate guvernamentale".
In loc sa intampine provocarea lipsita de intelepciune a lui Bush cu o alternativa bipartizana puternica, liderii Democrati din Camera au decis sa ridice miza, propunand o crestere cu 50 de miliarde dolari care nu doar ca extindea SCHIP, dar reducea sistemul privat Medicare pe care il favorizeaza Bush.
Pentru a inrautati si mai mult lucrurile, liderii Democrati din Camera au supus proiectul la vot fara cel mai mic timp pentru dezbatere si fara a oferi Republicanilor ocazia sa aduca amendamente.
Rezultatul a fost furie nedisimulata si cateva replici foarte dure. Cea mai rea, apartinand fostului presedinte al Camerei, Dennis Hastert, a fost acuza ca Democratii deschid programul pentru imigrantii ilegali. Comisia Nationala Republicana din Congres a imprastiat aceasta afirmatie in toata tara, printr-un val de comunicate de presa. De fapt, guvernatorii din ambele partide sprijina sistemul inclus in lege, potrivit caruia familiile indeplinesc cerintele de cetatenie cerute.
In final, legea din Camera a fost adoptata cu 225 de voturi la 204, mult mai putin decat marja necesara pentru a evita un veto al lui Bush. Ceea ce inseamna ca Democratii si Casa Alba trebuie sa negocieze un acord.
Acesta este inca un exemplu de conflict de care nu era nevoie. Nu poti explica unei fiinte rationale de ce un program sprijinit de ambele partide poate starni o astfel de lupta.
Dar acesta este Washingtonul, in era politicii polarizate. Congresul a promovat cateva legi care erau asteptate si necesare, inainte de vacanta din august. Dar ceea ce a auzit publicul este doar sunetul neplacut al razboiului bipartizan.
Cand Congresul a avut ocazia sa faca un pas relativ simplu pentru a extinde asigurarile de sanatate la o populatie vulnerabila, membrii acestuia au reusit sa distruga acest demers. Nu este de mirare ca popularitatea Congresului este atat de scazuta.
David Broder, castigator al premiului Pulitzer, este unul dintre cei mai reputati comentatori de politica externa ai publicatiei Washington Post.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.