Un consilier juridic al AVAS, care se dădea drept directorul AVAS pe zona Moldova, Dan Dimitrie Hăucă, a fost reţinut de procurorii anticorupţie. El este acuzat de luare de mită, fiind vorba de câteva zeci de mii de euro.
Anchetatorii susţin că Dan Hăucă ar fi aranjat licitaţia pentru privatizarea societăţii Sofert Bacău, fostul combinat chimic, în favoarea unei firme care pierduse tranzacţia. Potrivit anchetatorilor, reprezentanţii acestei firme au fost contactaţi de doi intermediari, care le-ar fi cerut câteva zeci de mii de euro, în schimbul câştigării licitaţiei.
Dan Dimitrie Hăucă şi cei doi intermediari au fost reţinuţi şi urmează să fie audiaţi de procurorii DNA. Conducerea AVAS a declarat că Dan Hăucă este doar consilier juridic al instituţiei, şi dacă se va dovedi că este vinovat de luare de mită, va fi destituit.
"Domnul Hăucă este consilierul nostru juridic, într-adevăr, şi este arondat pe zona Bacăului. El se ocupă de reprezentarea intereselor AVAS în instanţă. Sunt nişte informaţii, deocamdată destul de generale, pe care nu vreau să le fac publice decât în momentul în care le am foarte bine puse cap la cap şi le pot prezenta ca atare" a declarat Razvan Orasanu, presedintele AVAS.
Un consilier juridic al AVAS a fost retinut de procurorii DNA dupa ce a primit mita
Publicat la 19.09.2006, 09:27:52
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
