Consortiul urmeaza sa fie format din Biofarm, SIF Oltenia, SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, casa de brokeraj SSIF Broker şi omul de afaceri Dumitru Tudor. Biofarm a anunţat, la sfârşitul lunii octombrie că vrea să preia Antibiotice Iaşi în calitate de conducător al unui consorţiu.
Acţionarii companiei au decis ca membrii Consiliului de Administraţie să stabilească toate condiţiile de participare şi să negocieze clauzele contractuale ale aprivatizării companiei Antibiotice.
În plus, acţionarii companiei au aprobat plafonul de creditare pentru anul 2007, în valoare de maxim 20 milioane euro. Pentru Antibiotice şi-au manifestat deja interesul companii precum grupul farmaceutic Montero sau Polisano, Phonix LaboratoriumUngaria, Ozone Laboratories şi Acic Pharmaceuticals Canada.
Antibiotice se află pe locul al treilea în topul producătorilor de medicamente de pe piaţa din România, cu vânzări de peste 86 milioane lei pe primul semestru din 2006. Biofarm este al şaselea producător român de medicamente după cota de piaţă, potrivit datelor companiei.


