"Cea mai eficientă şi mai puţin costisitoare pentru populaţie ar fi soluţia cu fonduri guvernamentale. În caz contrar, nu avem altă soluţie decât din cele şase să alegem una prin care să facem licitaţie şi să atragem o companie privată puternică care să facă investiţiile şi, împreună cu municipalitatea, să reuşească să reducă costurile din cadrul CET-ului", a declarat, marţi, în conferinţă de presă, primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita.
Potrivit lui Nichita, cea mai probabilă soluţie este, în principiu, atragerea de fonduri private. Una din soluţiile care va fi analizată la nivelul primăriei este crearea unui contract sectorial prin înfiinţarea unei companii de proiect cu capital mixt. În acest caz, CET Iaşi poate deveni partenerul public după transferul prealabil de la Consiliul Local al bunurilor - teren, utilităţi, căi de acces - care vor constitui aportul la noua companie.
Managerul firmei First Climate, Alexander Luchinger, care a realizat studiul sub îndrumarea Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a declarat că printre punctele slabe identificate la CET se numără eficienţa scăzută din cauza vechimii de peste 40 de ani a reţelelor, competiţia din piaţă a centralelor termice şi ritmul scăzut al încasărilor de la populaţie.
Soluţiile identificate de consorţiul elveţian sunt managementul privat pentru sistemul de încălzire centralizat, contract sectorial prin înfiinţarea unei noi companii de proiect, privatizarea activităţii de producere, înfiinţarea unei noi companii de proiect pentru instalarea şi operarea unei noi surse de cogenerare de 25 MW, înfiinţarea a două companii private pentru operarea surselor de producere şi a sistemului de transport şi distribuţie, investiţii guvernamentale şi realizarea unui contract de asociere în participaţiune cu un partener privat.
În ultimii patru ani, CET Iaşi înregistrează o situaţie financiară negativă, în 2008 pierderile fiind de aproape 29 milioane euro. Conform studiului citat, elementele care au dus la această situaţie sunt pierderile din reţelele de transport şi distribuţie şi ineficienţa sistemului cauzată de supradimensionarea instalaţiilor de producere.
Studiul redactat de consorţiul condus de firma First Climate a costat aproape 380.000 de euro, fiind finanţat dintr-un grant obţinut de municipalitatea ieşeană de la guvernul elveţian.
Un consorţiu elveţian a elaborat un studiu ce cuprinde şapte soluţii pentru eficientizarea CET Iaşi
Publicat la 13.10.2009, 17:58:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
