Europarlamentarul USR Alin Mituţa a anunţat, luni, că a trimis o solicitare către Comisia Europeană pentru a ajuta producătorii români de miere de albine.
”Aceştia se află acum în concurenţă pe piaţa europeană cu producători din afara UE care folosesc amestecuri de siropuri sintetice de proastă calitate în loc de produsul original. Deşi România este cel mai mare producător de miere din UE, ţara noastră importă aproximativ o treime din consum, iar preţul mierii este cel mai mic din UE, la doar 2.3 euro/kg, faţă de 6.5 euro/kg media europeană”, a transmis europarlamentarul.
Potrivit acestuia, o parte a problemei vine din etichetarea deficitară a mierii în Uniunea Europeană, care face ca afişajul de pe borcane să fie ambiguu, de tipul „amestec de miere din UE” sau „amestec de miere din UE şi din afara UE”.
”În practică, acest lucru duce la prezenţa pe piaţă a unor amestecuri de miere contrafăcute, cu conţinut scăzut de miere naturală şi care nu pot fi diferenţiate de mierea produsă autentic”, a mai transmis Alin Mituţa.

