Un funcţionar bancar, în vârstă de 29 de ani, casier la o bancă, este cercetat pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit informaţiilor poliţiştilor, tânărul a furat 135.000 de lei din casieria unităţii în care lucra. Oamenii legii nu au dezvăluit numele băncii.
"Cel în cauză, în calitate de casier la o bancă, în perioada 11.08.2009 -23.12.2009, prin falsificarea registrului de casă, a sustras suma de 135.000 lei din casieria băncii", se arată într-un comunicat trimis de Poliţia Capitalei.
Prejudiciul nu a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate cu cel în cauză în stare de libertate.
Nu este primul caz de furt de bani dintr-o instituţie bancară înregistrat în România în acest an. O angajată a Băncii Transilvania este cercetată pentru înşelăciune şi fals informatic, după ce, în septembrie 2010, a transferat diferite sume de bani din conturile clienţilor în câteva conturi controlate de ea. Femeia a ridicat ulterior sumele de bani sustrase. Este vorba despre 520.000 de lei şi 33.000 de euro, în total.
Negrilă Otilia Argentina, directoarea unei sucursale Credit Europe Bank din Braşov este acuzată de comiterea a cinci infracţiuni: fraudă informatică, acces neautorizat într-un sistem informatic, delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce a sustras peste 2 milioane de euro din conturile mai multor clienţi.
La 23 de ani, băcăuanul Vlad Mincu lucra ca operator ghişeu la o agenţie BRD din Capitală. În august 2010, el a sustras de mai multe ori bani din conturile la care avea acces şi i-a jucat la ruletă. Ultima sa “ispravă” a fost de 10.000 de euro.
Un funcţionar bancar a sustras 135.000 de lei din casierie
Publicat la 16.10.2010, 11:37:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
