Mai mulţi acţionari - printre care şi câteva SSIF-uri -, care au în total peste 5% din capital, susţin demersul de modificare a ordinei de zi a adunării acţionarilor SIF Banat-Crişana din 29 aprilie, potrivit unor surse apropiate investitorilor.
Consiliul de administraţie al SIF Banat-Crişana a propus acţionarilor distribuirea unui dividend brut de 0,05 lei/titlu aferent profitului obţinut anul trecut, în creştere cu 66,6% comparativ cu nivelul alocat pentru 2008, de 0,03 lei/acţiune.
La nivelul recomandat de CA, societatea ar putea distribui 27,44 milioane de lei sub formă de dividende, respectiv 24,4% din câştigul din 2009, de 112,18 milioane de lei. Restul profitului, de 84,74 milioane lei, va fi păstrat pentru surse proprii de finanţare.
Potrivit unor surse din piaţa de capital, o solicitare similară este întâlnită şi în cazul SIF Oltenia (SIF5), unde unii acţionari vor un dividend dublu pentru 2009, de la 0,08 lei pe acţiune la 0,16 lei pe titlu, deşi dividendul avansat de Consiliul de Administraţie este cel mai mare dintre cele cinci SIF-uri.
Valoarea dividendului propus de CA, de 0,08 lei/acţiune, este cu o treime mai mare comparativ cu valoarea distribuită pentru 2008, de 0,06 lei/acţiune
Pentru 2008, conducerea SIF Oltenia a propus iniţial să nu acorde dividende pentru exerciţiul financiar afarent, însă acţionarii au aprobat distribuirea acestora, la cererea unui grup de investitori care deţine peste 5% din titlurile SIF.
Cel mai redus dividend propus de conducerile societăţilor de investiţii financiare este în cazul SIF Transilvania (SIF3), de 0,03 lei/acţiune. Consiliile de administraţie ale SIF Moldova (SIF2) şi SIF Muntenia (SIF4) recomandă dividende de 0,06 lei/acţiune şi, respectiv, 0,04 lei/titlu.
Propunerile CA ale SIF-urilor vor fi analizate în AGA convocate la 29 aprilie.
SIF Banat-Crişana a înregistrat anul trecut venituri de 180,5 milioane de lei, cu 45% mai mari decât cele din 2008, de 124,5 milioane de lei, şi cheltuieli de 62 milioane de lei, de peste două ori mai mari decât cele din anul precedent, de 27,85 milioane de lei.
În 2009, SIF Banat-Crişana a avut cea mai vizibilă creştere a activului net dintre SIF-uri, valoarea acestuia urcând cu 52,4%, la 1,541 miliarde lei, faţă de 1,011 miliarde lei la finele anului 2008.
În jurul orei 12:30, acţiunile societăţii înregistrau o corecţie de 1,29%, la 1,53 lei pe unitate, cotaţie la care capitalizarea SIF este de 839,7 milioane lei.
Un grup de acţionari SIF Banat Crişana solicită un dividend de 0,1 lei, dublu faţă de propunerea societăţii
Publicat la 22.03.2010, 13:07:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
